vineri, 21 mai 2010

Feminismul in religia ortodoxa

Feminismul - adevarurile si neadevarurile lui


Feminismul - adevarurile si neadevarurile lui

1. Obiectia cea mai curenta la miscarea feminista se bazeaza pe incapacitatea creatoare a femeii. Geniul este aproape exclusiv masculin. Daca exista femei savante si mari artiste, femei compozitor nu exista aproape deloc. Dar pentru a judeca in mod echitabil participarea feminina la cultura, trebuie sa o examinam in conditiile istorice respective.

Intr-un mic roman, Virginia Woolf s-a amuzat inventand destinul unei presupuse surori a lui Shakespeare. In vremea aceea unei femei ii era interzis sa fie geniala. In Anglia, femeile scriitoare starneau ostilitate. Johnson le compara cu "un caine care merge pe labele din spate: nu e normal, dar uimeste". Ducesa de Newcastle noteaza ca "femeile traiesc ca niste cucuvele si mor ca viermii"; ridiculizata, ea se inchide in domeniile sale si ajunge pe jumatate nebuna.

2. Ducand o viata parazitara, femeia este putin si prost instruita, si era nevoie de conditii cu totul exceptionale ca sa-si poata da intreaga ei masura intelectuala si artistica. In Vechiul Egipt, ca si in Grecia, femeile acced la profesiuni liberale. Homer adreseaza cuvinte emotionante femeilor iluminate de frumusete si intelepciune. Frumoasa Areteea, sotia lui Alcinous, vede ochii tuturor intorcandu-se spre ea "ca spre un Zeu". Aspasia din Milet, iubita lui Pericle, ii face sa se inchine inaintea ei pe cei mai mari filosofi; ea il inspira pe Socrate si Platon o imortalizeaza in personajul Diotima din Banchetul. Sfanta Paula, femeie de inalta cultura, il ajuta pe Sfantul Ieronim in munca lui de traducere a Bibliei. Manastirile din Anglia si Irlanda, in secolul al VI-lea, sunt pepiniere de femei erudite, bune teoloage, cunoscatoare ale dreptului canonic si capabile sa scrie in versuri in limba latina. Sfanta Gertrude traduce Scripturile din greaca.

Secolul al XII-lea ne aduce delicioasa poveste a Novellei, fiica unui economist celebru din Bologna. Foarte savanta, fiica isi inlocuia tatal, cand acesta lipsea. Dar era atat de frumoasa incat tatal se temea ca vederea ei sa nu-i tulbure pe auditori si o obliga sa poarte "un mic acoperamant inaintea fetei sale". Ea isi plasa catedra in spatele acestei cortine si de acolo le dadea studentilor lectii de drept. Totusi, cu rare exceptii, chiar femei ca Sfanta Clotilda, Sfanta Radegunda sau Blanca de Castilia nu se disting decat dupa moartea sotilor lor. Eliza, Catarina da Siena, fara a mai vorbi de Ioana d'Arc, sunt calugarite imbunatatite sau sfinte.

In timpul Renasterii italiene, femeile profita de inflorirea individuala pe care o aduce aceasta epoca. Alaturi de puternicele suverane, Juana de Aragon, Isabella d'Este, intalnim si adevarate razboinice, ca sotia lui Girolamo Riario; Ippolita Fioramenti comanda armatele ducelui de Milano. Vittoria Colonna, prietena lui Michelangelo, Lucrezia Tornabuoni, Imperia au talente literare; Elena Cornavo este primita doctor la Padova, iar Marguerite d'Angouleme imbratiseaza cu fervoare filosofia platonica.

3. Totusi, daca saloanele secolelor XVII-XVIII, ca si viata de la curte le ofera femeilor o modalitate de a influenta puternic viata sociala si politica (Madame de Sevigne, Madame de Pompadour, Madame du Barry), masa femeilor ramane in afara adevaratei culturi. Ecaterina cea Mare pe tronul Rusiei, sau o mare doamna ca printesa Daskov, care prezideaza Academia de Stiinte din Petersburg, nu schimba situatia concreta a femeii. In aceasta epoca, ceea ce se numea domostroi (ordinea familiala) reprezinta idealul: femeia ii este aici intru totul supusa sotului ei, pedeapsa corporala este recomandata cu insufletire si, pentru a intari autoritatea barbatului, cartea ii sfatuieste pe tati sa nu le zambeasca niciodata fetitelor lor. Barbatul, stapan, trebuie sa ramana intotdeauna la o inaltime inaccesibila, pentru a marca bine distanta si diferenta. Nu afirma Bossuet ca femeia este doar "osul supranumerar, o parte din Adam si un soi de diminutiv. Iar cat priveste spiritul, era, proportional, acelasi lucru"? Diderot vede totusi cu justete ratiunea inferioritatii femeilor; el constata ca ele au fost tratate intotdeauna ca fiinte imbecile. Condorcet subliniaza si el diferenta in educatia si conditiile vietii sociale. Ceea ce pune problema fundamentala: inferioritatea femeii se explica prin natura ei sau prin conditiile sociologice neschimbate de milenii? Participarea femeii la viata universitara este atat de recenta! In 1849, pentru intaia oara, o femeie obtine gradul de medic in America. Invatamantul secundar feminin in Franta dateaza de la sfarsitul secolului al XIX-lea si prima femeie profesor la universitate este Marie Curie. Sunt doar cateva zeci de ani de cand o femeie, doctor Bertrand-Fontaine, a fost numita pentru intaia data medic la Spitalul din Paris. Oricum, este imposibil de afirmat ca femeia si-a dat masura intelectuala si artistica, in istorie. Mai mult, cauze psihologice profunde dezaxeaza femeia si o scot din propria-i realitate.

4. Psihologia moderna utilizeaza termenul uber Ich sau super ego care desemneaza constiinta colectiva. Aceasta are o influenta enorma care se exercita asupra constiintei personale in atavismul familial, rasial, cultural si sociologic. Se poate largi notiunea de "nevroza familiala", vorbindu-se de "nevroza sociala", de nevroza masculina sau feminina. Complexele actioneaza in acelasi sens ca si conceptia antica a destinului cand o putere obscura "arunca sortii". Si atunci orice tindere a firii spre propria ei norma ontica este imediat resimtita ca vinovata. Super ego-ul vegheaza asupra echilibrului aparent si indeparteaza tot ce este susceptibil de a trezi angoasa vinovatiei. "Constrangerea repetitiei" se exercita prin reproducerea repetata a acelorasi situatii. Ea are puterea necesitatii individuale si fatalismul ei condamna la esec tot efortul de eliberare. Astfel, deasupra oricarei vointe individuale, de-a lungul generatiilor in istorie, super ego-ul subordoneaza femeia barbatului. "Constrangerea repetitiei" actioneaza cu un automatism irezistibil, impiedica orice femeie sa devina cu adevarat femeie si o inchide astfel in propria-i complicitate istorica.

Trebuie sa intelegem ca, pe de o parte, fara super ego, o viata plina de conflicte ar fi de netrait, dar ca, pe de alta parte, actiunea lui asupra subconstientului nu atinge niciodata cauza reala, suprimand doar angoasa si constiinta ca ai putea sa o ai. Scopul super ego-ului nu este deloc de a invinge raul, ci de a da sentimentul ca esti aparat, protejat, chiar daca raul este sigur si direct. Genul masculin, luandu-si revansa asupra matriarhatului, isi cimenteaza victoria prin crearea unui mit, "mitul barbatului stapan" si el va fi cel ce va mode-la conceptia existentei si a rolului reciproc al barbatului si al femeii.

5. De la Tatal ceresc, caruia imaginatia populara sau catehismele simpliste ii dau trasaturi virile pronuntate, pana la cele ale tatalui natural, care reflecta pentru copil autoritatea divina, femeia se obisnueste sa admire cu o consideratie plina de emotie si virilitatea masculina. Pedagogii nu se feresc niciodata sa califice ca "feminin" tot ce este slab si inferior si ca masculin tot ce este curaj, maretie, valoare umana. Fiinta umana se identifica atat de strans cu masculinul, incat insasi notiunea morala fundamentala, virtutea, este de genul masculin in limbile clasice: arete vine de la aren - barbat, dupa cum virtus vine de la vir.

Daca femeia oscileaza intre tendintele "viriloide" si "femeline" (cuvantul este al lui Proudhon), dorind sa se comporte ca fiinta umana libera, e acuzata de incalcarea limitelor naturii sale si de formarea unui complex al Dianei. Fetitele se descopera a fi in trupul lor "baieti neterminati", fiinte mutilate. La pubertate, ele vad ca trupul lor sugereaza o existenta mai degraba diminuata, chiar impura. Sangele menstrual apare ca elementul malefic al fiintei feminine. Traditiile rabinice vad in aceasta consecinta raporturilor dintre Eva si sarpe; iar pe de alta parte, acest sange, deviat de la destinatia lui directa, era considerat mort si deci esential impur; si tot impur era cel ce atingea cumva izvorul acestei impuritati: femeia. Conciliul din Laodiceea, in 364, interzice femeilor sa intre in altar din pricina particularitatilor biologice ale naturii lor. Riturile purificatoare, ceremoniile de spalare acuza necuratia nasterii pusa pe seama naturii feminine a mamei: aceasta e considerata necurata si de aceea timp de 40 de zile lauza nu-i primita la Sfanta impartasanie. Intr-un document rusesc din secolul al XII-lea, calugarul Kirik il intreaba pe Episcopul Nifon: "Putem da Sfanta Impartasanie unei lehuze muribunde mai devreme de 40 de zile?". Raspunsul precizeza ca, in acest caz, trebuie ca muribunda sa fie dusa intr-o alta casa, spalata si apoi impartasita. Acelasi calugar intreaba daca preotul poate savarsi Sfanta Liturghie imbracat cu un vesmant reconditionat cu o bucata de stofa luata de la o haina femeiasca. Purismul iudaic a lasat urme adanci in constiinta crestina.

Obiect al puterilor obscure si al unor procese fiziologice stranii, infirma in trup si impura in natura ei, usoara si pasiva, asa i se prezinta femeia barbatului activ si creator, celui ce faureste viitorul; adesea, ea insasi se vede astfel. Totul in natura ei o pregateste pentru maternitate, dar ea nu poate fi niciodata sigura ca o va implini si risca in fiecare clipa sa resimta amaraciunea fiintei ratate.

6. Chiar dupa ultimul razboi, in care femeia a stiut sa arate ca poate inlocui barbatul in multe functii, o enorma presiune sociala o cheama la o singura pozitie valabila: casatoria. Aceasta perspectiva bareaza orizontul oricarei tinere fete. O ancheta (1958) printre studenti este foarte revelatoare: "Multe dintre prietenele noastre fac studii asteptand casatoria. Daca nu se marita, vor face o cariera stearsa... si vor sfarsi prin a se simti vinovate - de ce anume, nici ele nu stiu sa spuna - fiindca totul le acuza; trebuie sa fie ceva ce le scapa si lor". Acest complex de culpabilitate este foarte tenace. Fara nici o ratiune, se simt vinovate. Femeia nu are destin propriu, ea este o fiinta al carei destin se raporteaza la destinul masculin si, mai mult decat atat, a se uni cu acest destin este un privilegiu. Sunt si femei uitate. Pentru Montherlant, tinerele fete nu au loc in lumea barbatilor si descrie dezgustul pe care i-l starneste orice femeie care nu este un obiect erotic. Ca sangele deviat de la destinatia lui, o fiinta deviata de la destinul ei de a sluji masculinul este, prin urmare, necurata. Chiar in dragoste, femeia este pasiva, supusa, dominata. Femeia se da si este data de sotie; barbatul o ia asa cum si-ar face o placere, folosindu-se de femeie, si tot el o da.

Dar roaba se razbuna pe stapan. Daruindu-se in intregime, femeia doreste sa-l aiba si ea pe barbat in intregime, devenind astfel temnicerul lui. Cercul se inchide si doar moartea vine cu o solutie. Aici este toata problema iubirii-pasiune a lui Wagner si a tuturor marilor ganditori atat de pesimisti cu privire la sfarsitul iubirii. Casatoria ii aduce femeii o pozitie sociala, dar vazute de aproape, menajul, viata de lume, maternitatea nu sunt adesea decat false evaziuni. Aspectele cele mai feminine ale fiintei sunt considerate adeseori doar o podoaba. In multele ei indeletniciri femeia este mereu ocupata fara a putea face ceva, isi petrece timpul intretinand lucrurile si fiintele si sfarseste prin a se obisnui ea insasi sa intretina si sa fie intretinuta.

Dragostea, narcisismul, chiar fervoarea mistica nu aduc femeii o adevarata legatura cu lumea; mai curand o izoleaza si devin pentru ea o fuga. Barbatul, in aventurile lui, domina totul prin ratiune si isi poate risca viata in mod constient, ceea ce inseamna ca are puterea de a dispune de ea.

Femeia nu-si risca viata, ci o da; totusi, ca la toate fapturile de sex feminin, aceasta daruire este functionala, biologica. Prin chiar aceasta daruire de viata femeia este dependenta de specie, aservita firii. Dominand firea, barbatul domina si isi aserveste femeia. Dar, mai devreme sau mai tarziu, orice opresiune provoaca fatalmente o reactie pe care conditiile economice sau jocul partidelor politice o pot favoriza pana la zdruncinarea "constrangerii prin repetare".

7. Dupa rolul pe care l-a jucat femeia in timpul razboiului, barbatul nu-i mai poate refuza pozitiile castigate. Miscarea de emancipare elibereaza si arunca in lume un enorm potential de forte. Participarea la productia economica introduce femeia in comunitatea masculina, dar barbatul resimte o teama obscura inaintea unei fiinte care evolueaza prea repede si este tulburat in propria-i securitate; ordinea sociala este amenintata. Barbatul ar prefera sa trateze femeia ca pe o sclava, convingand-o ca este regina.

Oricum, ordinea patriarhala, bazata pe tipul clasic de metresa si sluga, este profund zdruncinata. Este deja un fapt curent ca femeia sa exercite in primul rand o profesie si in al doilea rand sa fie sotie sau metresa. Meseria ii da independenta si franele morale si religioase au disparut o data cu decadenta caminului burghez.

Dupa statisticile deja vechi ale Doamnei Kollontai, din 60 de milioane de muncitoare sovietice, jumatate nu erau casatorite. Femeia isi castiga existenta si, chiar in dragoste, aluneca repede catre maniera masculina, in care semnificatia spirituala lipseste.

Lansata in construirea lumii noi, femeia emancipata este caracterizata de termenul "celibatara", care reuseste sa exprime amplitudinea revolutiei infaptuite. Dar, dupa observatiile lui Keyserling, noul simt social in America si Rusia sovietica ucide emotiile profunde si schimba semnificatia valorilor. Cea mai buna dintre lumi de Huxley sau 1984 de George Orwell sunt teribil de elocvente. Femeia contracteaza rapid bolile barbatului: seductia si atractia placerii. Aceeasi formatie profesionala falsifica natura feminina si invatamantul egalitar flateaza, dar nu da nici o instruire adevarata, capabila sa introduca femeia ca femeie in comunitatea umana.

Nevoia de egalitate face femeia agresiva si o pune pe o pozitie de rivalitate; femeia il dubleaza pe barbat, dar potentialul afectivitatii sale specific feminine se epuizeaza, si risca sa-si piarda adevarata ei natura. Are loc o enorma deviatie, agravata prin incorporarea femeii in lumea masculina, in momentul decadentei acestei lumi. Evolutia economica actuala accepta unirea libera ca pozitie sociala. Cuplul traieste la hotel, iar copiii sunt dati la internate. Tatal diminuat in prerogativele sale si mama absenta lasa copiii in parasire morala. Iubirea zisa libera, in care trupul se ofera fara suflet, provoaca un numar nelinistitor de nevroze.

8. Cartea Simonei de Beauvoir ne introduce in aceasta lume de nevrozati. Carte remarcabila, adevarata colectie de observatii foarte juste si curajoase, dar care sfarseste fals, printr-un teribil sentiment de vid. Absenta oricarei concluzii este proprie filosofiei sartriene. Dincolo de aparente, nu exista nici un mister, si nici chiar abisul demonic nu are profunzime: este abisul platitudinii. Deja Nietzsche lansa acest strigat de alarma: "nu descarnati femeia de misterul ei". Prin reducere la fizilologia pura, nu numai misterul dispare, ci femeia insasi. "Pentru sinele" femeii existentialiste se dovedeste a fi "totul pentru placerea mea". Natura acestei placeri descrise in visele tinerelor fete face lectura penibila, caci ea denota o mentalitate maimutareasca, evident degenerata. Or, orice nihilism este distrus dinauntru prin propria si teribila lui intrebare: "La ce bun?" si, la fel, existentialismul prin: "Si dupa aceea?"

O literatura din ce in ce mai nesanatoasa, prin faptul ca smulge nu numai mastile ipocriziei, ci si indispensabilele valuri ale pudorii, ne aduce intr-o lume a bolnavilor, cu toate detaliile penibile ale unei imaginatii morbide. Nimeni nu este obligat sa se hipnotizeze in privinta consecintelor finale ale procesului de digestie. Nebunii, maniacii exista, dar cat de trist este sa se impuna viziunea lor sau sa o prezinti ca apartinand intregii omeniri! Esantioanele psihopatologiei - pretioase in genul lor - nu trebuie sa depaseasca limitele propriei lor lumi.

Simone de Beauvoir se ridica impotriva mitologiei timpului patriarhal si aluneca in mitul femeii amazoane, dar aceasta se confunda mai devreme sau mai tarziu cu marea desfranata a Apocalipsei. In ambele cazuri, se pierde reciprocitatea, relatia fata-catre-fata; autonomia transcende alteritatea; se servesc unul de celalalt si sfarsesc in singuratate, in alienare.

Or, devenirea omului se savarseste prin iesirea din solitudinea orgolioasa si romantica, in lepadarea de sine si in comuniunea regasita. Omenirea este ca un pisc ai carui doi versanti sunt masculinul si femininul, implinindu-se unul prin celalalt. In Evanghelia dupa Marcu citim: Caci, cand vor invia din morti,... sunt ca ingerii in ceruri (12, 25). Swedenborg da acestui cuvant o explicatie luminoasa: masculinul si femininul (in totalitatea lor) se regasesc in imparatia Cerurilor sub forma unui singur inger.

Daca barbatul se prelungeste in lume prin unealta, femeia o face prin daruire de sine. In insasi fiinta ei, ea este legata de ritmurile naturii, in armonie cu ordinea care domneste in univers. Prin acest dar orice femeie este, virtual, mama si poarta in strafundul sufletului ei comoara lumii. Prospetimea adevaratei feminitati, care detine sensul ascuns al lucrurilor, se degaja din aceasta fraza a lui K. Mansfield: "Cand o femeie plimba un nou-nascut, stiti cum se apropie vecina si, ridicand valul de pe capsorul pruncului, se apleaca strigand: Dumnezeu sa-l binecuvanteze! Asa imi vine mie sa fac inaintea unei soparle, sau a gandurilor, sau in fata casei sub clar de luna. Simt mereu nevoia sa binecuvantez ceea ce contemplu".

Pe langa puterea de a fabrica lucruri omul o mai are si pe aceea de a patrunde in adancul tainic al fiintei. Daca verbul barbatului este a actiona, al femeii este a fi, si aceasta reprezinta categoria religioasa prin excelenta.

Femeia poate acumula valori intelectuale, dar aceste valori nu aduc bucurie. Femeia, intelectualizata excesiv, la egalitate cu barbatul si constructoare a lumii, se va vedea desertata de esenta ei, caci femeia este chemata sa aduca in cultura feminitatea ca maniera de a fi si mod de existenta de neinlocuit. Barbatul creeaza stiinta, arta, filosofia si chiar teologia ca sisteme, dar acestea conduc la o teribila obiectivare a adevarului. Din fericire, femeia este aici predestinata sa devina purtatoarea acestor valori, locul unde se intrupeaza ele si traiesc. In varful cel mai inalt al lumii, in insasi inima spiritualului, se afla Roaba Domnului, manifestare a fiintei umane restabilite in adevarul ei initial. Sa apere lumea barbatilor ca mama si ca fecioara s-o mantuiasca, dandu-i un suflet, sufletul sau, iata chemarea femeii.

Destinul lumii noi se afla in bratele mamei, dupa cum spune magnific Coranul: "Paradisul este la picioarele mamei". Giraudoux, in Sodoma si Gomora, spune ca vremea in care femeia nu mai stie sa iubeasca si sa se daruiasca "este sfarsitul lumii!".

Vocatia femeii nu este legata de societate, ci de omenire; campul ei de actiune nu este civilizatia, ci "cultura". Cu ochii deschisi, cu candelele pline de "untdelemnul bucuriei", fecioarele intelepte sunt in asteptarea Mirelui (Mat. 25, 1). Ele "cinstesc in tacere" zamislirea lucrurilor ultime ce vor sa vina. Sufletul, cum spune Sfantul Macarie, devine in intregime "ochi" care capteaza si emite lumina. Dar Avraam, si Isaac, si Iacov, si toti profetii asteapta inca sa primeasca impreuna cu noi desavarsita fericire. Caci nu este decat un singur Trup care asteapta invierea. Timpul "asteptarii" este plin de "lucrul" asteptat. El ne cheama sa iesim din starea de faramitare si sa fim un singur trup.

Adevarata transcendenta uneste masculinul si femininul intr-o integrare care transforma elementele sale. Ea opreste impartirea lor in "femele" si "masculi", in eu si non-eu. Intregul paradox al destinului uman este de a deveni tu insuti devenind altceva: omul se vede dumnezeu prin har, cele din afara nu se mai deosebesc de cele dinlauntru.

Singurul criteriu al harului primit este smerenia si iubirea (roaba si prietenul Mirelui), constelatia stralucitoare a "desavarsitei Porumbite", din care nici o fiinta nu este exclusa. A fi tu insuti in aceasta ordine a veacului viitor, care a si inceput deja, inseamna a te pune in locul celuilalt si, in transcendenta ultima, sa inclini planul material spre Celalaltul dumnezeiesc.

Fecioara si Sfantul Ioan Botezatorul o marturisesc, ei savarsesc aceasta transcendenta unul prin celalalt si realizeaza plenitudinea umana in Hristos. In canonul Sfantului Ioan Botezatorul se spune explicit: "Prin legatura rugaciunii, voi unul sunteti. Maica imparatului tuturor si dumnezeiescule inainte-Mergator, rugati-va impreuna".



Bibliografie: http://www.crestinortodox.ro/

Introducere

Feminism


Feminismul este o doctrină teoretică şi de acţiune care revendică lupta împotriva inegalităţii de gen, promovând afirmarea femeii în societate prin ameliorarea şi extinderea rolului şi drepturilor sale. Doctrina nu trebuie confundată, ca în acreditarea vulgatei, cu simpla revendicare a unor drepturi.


Cuprins

Istoric şi organizare

Primele structurări ale mişcărilor feministe apar în suita ideilor Revoluţiei franceze. Textele feministe fondatoare reiau principiile iluministe ale dreptului natural şi ale egalităţii în drepturi şi libertăţi. Scriitoarea revoluţionară Olympe de Gouges, inspirată de Declaraţia drepturilor omului, proclamă în Déclaration des droits de la femme et de la citoyenne (1791) principiile umaniste ale emancipării femeii, afirmînd egalitatea ei juridică; în Anglia, scriitoarea Mary Wollstonecraft publică o Vindication of the Rights of Woman (1792). Mai târziu, saint-simonieni, fourierişti, socialişti sau mişcări cooperatiste aveau să reia aceste principii, structurându-le doar într-un soi de codicile de gen la textele lor doctrinare (Flora Tristan, Pauline Roland etc.). Teoretic, ideile sunt precizate, însă evoluţia militantistă a mişcării este una anevoioasă şi complicată.

Organizarea concretă şi afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mişcarea numită "a sufragetelor", structură militantă activă în Statele Unite şi în Anglia care-şi propune denunţarea formelor de sclavie socială şi obţinerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota este statuat în 1918 în Anglia, şi în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ş.a.m.d.


"Al doilea sex"

Le Deuxième sexe

Volumul Simonei de Beauvoir Al doilea sex (Le Deuxième sexe, 1949) este prima încercare de structurare teoretică exhaustivă a tematicii feministe. Cartea, o riguroasă analiză istorică, antropo-sociologică şi tipologică a condiţiilor sociale şi psihologice de inferioritate la care femeia este constrânsă, provoacă încă de la apariţie un interes imens şi este considerată până astăzi textul fondator al feminismului contemporan.

Subliniind minoratul la care structurile patriarhale au condamnat femeia, Simone de Beauvoir analizează deopotrivă tipologiile malformate rezultate din complicitatea implicită cu modelul tutelar: "tânăra fată", "mama", "narcisista", "prostituata", îndrăgostita", "femeia mistică" etc. Este, până astăzi, una dintre mizele cele mai puternice şi mai ambiţioase ale cărţii: autoarea evită capcana unei simple poziţionări trans-sociale revendicative şi diferenţialiste a femeii, vizând în permanenţă o emancipare transcendentă a sa, căutarea libertăţii proprii, a unei construcţii autonome de sine întemeiată pe libertatea umană. "Femeile nu trec niciodată mai departe de pretext", ele "fac inventarul lumii fără a încerca să-i descopere sensul", subliniază ea în finalul cărţii, pentru a distinge adevărata miză transcendentă a luptei, înscrisă în contextul devenirii generale a subiectului.

Feminismul contemporan

Diverse mişcări şi denominaţii feministe revendică astăzi, mai cu seamă la nivel academic şi civic-instituţional, latura activ-militantă a doctrinei. În România, studiile Mihaelei Miroiu si ale Laurei Grunberg sunt printre primele încercări de a prezenta publicului ideile şi problematica feminismului. O reprezentată cunoscută a mișcării feministe, din Germania este Alice Schwarzer.




Bibliografie : www.wikipedia.ro